Ce minune ca esti, ce-ntamplare ca sunt


O insemnare pe marginea zilei...cred ca te-am citat, desi fara ghilimelele de rigoare. De-atunci si pana acum am uitat cat timp s-a scurs. Dar asta face timpul in general. Se scurge aducand cu el uitarea. Iar eu n-am chef sa fac un rewind. In plus trebuie sa dorm. Dar nu am putut asa, pur si simplu. Neuronii mei mai aveau un strop de energie. Intrucat ma feresc de cosmaruri, am zis sa ii extenuez. Oricum traiesc destul de mult in mintea mea.

Si uite ca e iulie, si inca sunt. Si inca sunt tot aici, tot acolo, tot nicaieri. Probabil accentul se pune pe "sunt". Personal si intamplator. Premeditat si incert. To be, or not to be?Aceeasi existenta incurcata si inutila.

Oare mai stiu sa dansez? Imi amintesc cum ma straduiam incordata sa urmez pasii tatalui meu pe cand incerca sa ma invete un blues. Imi amintesc cum ma dureau maxilarele de ras pe vremea cand bunicul meu se intrecea cu mine in arta dansului. Se incheia cu un "du-te-n moase-ta pe gheata" si cu o stare de beatitudine pentru toata lumea.

"Dar nu mai esti. Mi-apari in minte ca mormant si-as vrea sa iti vorbesc despre atatea. Dar mormantul tace, sufletul plange. Mai stii cand ti-am cazut in genunchi ? Cate ti-as fi spus. As fi fost atat de diferita daca nu m-ai fi lasat singura. Imi lipsesti atat de mult! Tu ai fost lumea mea de poveste, acum ma pierd in realitate. Ai uitat sa ma inveti sa cresc fara tine. Am tacut in loc sa-ti spun cat te iubeam, da, eram prea copil, iar tu nu vei mai fi vreodata! A mai murit un zambet, a mai cazut o lacrima. Ce-ai devenit ? Din tarana ne nastem si in tarana ne intoarcem, ne mai uneste numai pamantul care-mi citeste pasii rataciti si gandul meu ce te poarta mai departe. In inima mea nu ai murit, ti-am facut casa si altar acolo ! Ma-nchin la tine uneori. Iarta-ma ca n-am mai ajuns la tine cu o floare de mult. Sunt convinsa ca mi-ai fost alaturi adunandu-mi lacrimile sau memorandu-mi zambetele, visele, sperantele. Si sper ca nu te-am dezamagit. Si chiar si asa stiu ca bratele tale vor fi mereu primitoare. Tu nu m-ai putea dezamagi vreodata. Au facut-o altii destul.

Se spune ca atunci cand moare un om, sufletul altuia il asteapta la intrarea in cimitir. Eu stiu ca tu vei fi acolo pentru mine. Si ma vei pastra intr-o lume de poveste. Tu stii ca am ramas copil. Mai stii cand iti era cald, si ma dureau mainile facandu-ti vant cu un tablou vechi? Dar nu renuntam, oricat de dureros ar fi fost, sufleteste sau fizic. "Manca-ti-as mainile tale." Mai stii cat stateam treza sa nu pierd nici un moment din cate ne mai ramasesera? Iti amintesti noaptea aia crunta cand dormea inima-n mine si eram singurul tau strajer? "Ia uite ce bulgera!" Iti amintesti ca m-au luat pe brate de langa tine si nu intelegeam de ce tu ramaneai pe loc? "De ce nu merge-acasa?"

Aparent a trecut. Stiu ca oriunde ai fi, esti cu mine. Oriunde as fi, sunt cu tine. Voi stiti cum e sa te uiti la persoana iubita murind odata cu ea? Sufocandu-te in tacere pentru a o lasa sa plece? Mi-ar fi fost mai usor sa plec eu in locul tau. Si tu stii asta.

Dar e iulie, acel iulie al tau, un alt "tu"... Si eu inca sunt. Si tu stii asta. Si te-amuz, si te-ntristez. Si uneori poate te obosesc, te plictisesc, te enervez. Dar esti, si eu stiu ca sunt.


Living today without a way
To understand the weight of the world
Faded and torn, old and forlorn
My weak and hoping heart
For the child, for the light
For the heart I once had
I'll believe and foresee
Everything I could ever be
For the heart I'll never have
For the child forever gone
The music flows, because it longs
For the heart I once had
Time will not heal a Dead Boy's scars
Time will kill

Jurnal fanatic ( II )

Doar o foaie de hartie ...


Cred ca pur si simplu vreau sa scriu, nu conteaza ce si de ce. Ceea ce este nou. In general o fac cand vreau sa scap de tensiunea acumulata in capul meu, cand neuronii se ciocnesc unul de altul pana ma ia pe mine ameteala (asta insemnand ca as crede ca am mai mult de un neoron), cand sunt trista, cand sunt vesela, cand sunt nervoasa. Acum sunt precum un copac pe care nu il clatina nici un vant, pe care nu il zguduie nici un cutremur, pe care nu il bat razele soarelui, pe care nu il uda nici o ploaie. Ca si cum doar ce as fi realizat ca sunt copac si nu stiu care ar fi prima intrebare pe care sa o pun in legatura cu acest fapt. Cine m-a plantat, ce fel de copac sunt, cat traiesc copacii din specia mea, care imi este rostul...si probabil intrebarile mele se aud numai daca frunzele-mi fosnesc in bataia vantului. Poate ca acesta este felul in care vorbeste un copac, cu ajutorul vantului. Si atunci, ce fel de vant imi trebuie mie? Ce vreau sa spun si pe ce ton? Am zis candva ca nu este placut sa fii copac deoarece se pisa asa orice caine pe scoarta ta. Dar pana la urma ca si om, nu se pisa nimeni pe...tine? Bineinteles, ma refer la sensul figurat. Ca s-o intampla si la propriu, asta il priveste pe fiecare...

Pana acum am avut trei prieteni cu radacinile adanc infipte in pamant. Fiecare in alta parte a lumii, si fiecare necesar in alt moment al vietii. Fiecare cu un alt soi de frunzis si fiecare menit sa-mi aduca alt soi de satisfactie. In primul imi placea sa ma ascund cand eram mai mica. Fugeam si stateam acolo pe o ramura, leganata de vant si privind cerul printre frunze. Nu imi puneam la fel de multe intrebari ca acum si adesea petreceam momente linistite impreuna. Al doilea a fost camaradul meu de nebunii. El imobil, eu prea energica. El prea inalt, eu prea la temelie...M-a fermecat si i am acceptat provocarea tacita. Si dupa un triumf ametitor, m-am trezit iar la temelie. Cat pe ce sa platesc cu propria-mi viata. Cel de-al treilea insa a fost cel care m-a vazut adesea la pamant. Si a-ncercat sa ma protejeze de ploile dese, ale mele, ale lui, ale lumii. Ma vedea ziua trecand c-un zambet mai fals decat o masca pe tot chipul si ma reintalnea noaptea cand il cautam pentru a-i povesti despre durerile ce-mi cresteau in piept. El stie ca lacrimile mele s-au contopit candva cu lacrimile cerului. Pentru primul am fost un copil visator, pentru al doilea o adolescenta imbatata de bucuria vietii, pentru al treilea am fost omul doborat de lume si de propriul destin.

Poate ca voi planta candva un copac, macar atata sa ramana-n urma mea.

Jurnal fanatic ( I )

La dracu si atat!

Ei la dracu! Ma doare capul. Si ma doare-n imaginatie de lume! Iar pe lume n-o doare niciunde de mine pentru ca habar nu are ca exist. Exist deci nimic interesant. La dracu asa in general. Even an angel can end up falling...

La dracu si cu casuta aia pe care mi-o doresc. In the middle of nowhere...de parca ar avea vreo importanta ca acum sunt in centrul vreunui univers. Mi-am dat seama ca iubesc vara. Cel putin partial. Soarele asta "bland" e ca o alinare pentru sufletul meu bezmetic si delirant. Da, vreau un hamac in care sa zac la nesfarsit cantarind praful de stele pe care-l prind in palme, sa ii aranjez lunii razele diafane si sa cert cerul pentru ca e asa perfect! Vreau sa pot simti pamantul sub talpile goale si sa ma intind pe iarba inhaland mirosul de proaspat si elogiind natura.

La dracu cu lumea asta formata din resturi si deseuri. Deseuri menajere, deseuri umane, deseuri sufletesti. Suntem toti niste mutanti nenorociti, imbracati precum clovnii si traim in turme.

La dracu cu iubirea. Ce stiu eu despre ea, ce stie ea despre mine? Am o inima neghioaba care pompeaza sange aiurea si se crede romantica si altruista. Iubire vesnica auzi! Eh, atata vreme cat creierul isi face datoria n-are decat sa dispere inima. Si de-o crapa, sa-i fie tarana usoara!

Pt. domnul anonim

Stau bine cu imaginatia,deci ia sa va spun eu cum mi-l imaginez pe scumpul de ANONIM. Sunt si o buna profilera credeti-ma deci sunt sanse de 99 la suta ca acest portret sa fie de-o exactitate absoluta:
Mi-l imaginez ca un baietel sfios in public,avand cam 24-25 de ani,cu o mutra fututa de acnee care-i da o alura de mutant,un par balaior spalacit,ochi la fel de spalaciti cu nuante de opac ,grasut (adica sunculos) . Cred ca e certat cu deodorantele acoperind doar din cand in cand mirosul neplacut pe care-l emana cu ajutorul unei ape de colonie ieftina. Nu e deloc citit,chiar daca sunt sanse sa fie pe la vreo facultate datorita pulpei de vitel oferite rectorului de catre mamica lui. Cu siguranta e de la tara,un impatimit al prazului si-al cepei. Copilaria si-a petrecut-o mai mult ca sigur cu vaca la pascut pe maidanele comunei in timp ce restul copiilor aruncau cu pietre in el fiind considerat un fel de paria in societatea rustica din care facea parte. La oras s-a acomodat destul de greu,fiind alungat dintre oamenii datorita mutrei lui grobiene,futute de acnee si alte deformari ale oaselor si-a unei osteoporoze(ii recomand calciu). Cu siguranta a futut si el macar o singura data vreo fata drogata pe la vre-un chef,iar cand aceasta s-a trezit din betie a vomat scarbita de Quasimodo-ul care o privea scalamb de deasupra ei,cu un ochi la faina si cu unul la slanina,avand pula flescaita si plina de muste. Dar era tarziu deja caci aratarea se indragostise iremediabil iar fata terorizata de telefoanele si mesajele lui si-a schimbat numarul. Acesta a ramas cu o adanca dezamagire si-a plans-o vreo 3-4 ani.De atunci acesta n-a mai futut nimic,neavand vreo sansa nici macar la sex platit speriind cu alura lui chiar si pe cea mai distrusa centurista, singura lui alinare fiind datul la laba...de trei ori pe zi, iar in pauzele de refacere isi plangea frustrarea pe Blogurile altora lasand tuturor zeci de notite sub diferite nume ale altor bloggeri.

Viitorul se arata sumbru pentru el,avand in vedere ca nu vrea sa schimbe nimic in comportament,la fel cum de altfel nu-si schimba sosetele cu zilele,va muri mai mult ca sigur singur si trist cu degetelele lui incarligate pe tastatura lasand insemnari diferitilor useri...ce trist!

cu stima ~gen col~

Omagiu...(3)

Vazand imagini de la expozitia domnului Chen, consiliul de critici a devenit brusc nostalgici. Ne-am adus aminte cu placere de zilele tineretii cand cu totii incercam sa raspundem la intrebarile "pentru cati bani te-ai fute in cur?" si "pentru cati bani ai fute o grasa odioasa?". Multimea de porcusori dimprejurul scroafei ne spune ca nu am fost singurii care si-au pus asemenea intrebari. Iar ceea ce vedeti mai jos e de fapt o licitatie.

Omagiu (2)

Desi WC-ul e turcesc, aceasta expresiva opera de arta se gaseste in China. Mai exact, in toalea unei bodegi chinezesti. Nu reusim sa ne dam seama daca aceasta sculptura a fost plasata in scopuri educative - in locul unui semn cu "nu va cacati pe langa" -, pentru a incuraja defecatia sau pur si simplu pentru a exprima admiratia autorului pentru femeile care reusesc sa nu se murdareasca pe glezne.

Omagiu...(1)

foto (1)

Din cand in cand ne intalnim cu opere de arta in fata carora ramanem fara cuvinte. Desi se intampla rar, de fiecare data ne uitam unii la altii si ne intrebam din priviri "ma, ce pizda ma-sii e asta?". Si desi putem identifica o gramada de componentele anatomice, cand vine vorba sa le legam intr-un tot unitar creieru' nostru se bese rusinat in gol si se retrage intr-un colt intunecat al capului refuzand sa mai scoata vreun gand. Daca asta a fost intentia autorului, atunci credem ca e bine.

Politicienii sunt cuprinsi de febra alegerilor, fara a-si da seama ca de fapt pe noi ne doare-n cur. Si nu pentru ca nu ne pasa de soarta tarii, ci pentru ca politicienii sunt muisti. Iar lucrarile de fata tocmai asta exprima. foto (1)

Ma pierd,te pierzi,ne pierdem

Imi ploua in suflet cu picaturi mari si puternice, cu picaturi ce cad cu viteza luminii, spaland spufletul pentru eternitate. Unde imi este optimismul? Pierdut printre miliardele de boabe de nisip spalate si ele de ploaie.

Il voi recupera chiar daca va fi nevoie sa lustruiesc bob cu bob tot nisipul din ocean, sau sa asez pe coloane firicelele de nisip si sa le privesc pierduta asa cum priveam pana de curand matricile.

Am incercat sa vorbesc cu luna, sa-mi deschid sufletul in fata ei pentru a-mi vindeca ranile, sa o privesc si sa ma umple de energie pozitiva ca altadata. Dar acum... m-a lasat mai rece, cu sufletul mai gol si cu ochii mai intunecati. E un gol, e un loc lasat vacant, rezervat de orgoliu, de incertitudini, de mandrie, de egoism, si chiar si de ura si de speranta.

Aceste doua elemente total opuse, dar care descriu atat de bine golul ce prinde radacini si raceala care se infiripa.

Urasc pana si aerul pe care il respir, acest aer pe care l-am respirat mereu, chiar si in momentele in care am luat cele mai proaste decizii din viata mea. Tot acest aer l-am respirat de fiecare data cand incercam sa par fericita, sa nu ma compatimeasca nimeni. Da, adevaratul motiv pentru care zambesc mereu este sa ascund ceea ce este in sufletul meu. Iar acea sclipire din ochi, care a fost acaparata de intunericul noptii, era speranta ca intr-o zi totul se va schimba. Imi urasc speranta, optimismul si increderea... oricum, au fost folosite pe post de hartie igienica.

Nici eu nu mai stiu cum sunt si ce sunt. Stiu doar ca a fost asasinata o parte din mine, culmea, partea buna, partea frumoasa, partea care ma enerva uneori... Dar ... mereu ne dam seama de valoarea comorii pe care am posedat-o abia atunci cand nu o mai avem.