Cum sa nu moara iubirile toamna,
Cand frunzele galbene cad din pomi,
Uitate de noi cei ce am fost copii candva?
Am pierdut impresiile toate intr-o clipa monotona si gri
Cand am refuzat sa mai gasim,
undeva intr-un colt al existentei noastre
Speranta
Dar.. cata liniste s-a asternut peste sufletele noastre,
Incarcate de o durere nesfarsita
Nici tristetile nu mai sunt ceea ce au fost candva
Acum sunt mai grele.
Emotiile toate s-au stins intr-o lacrima tacuta, de stea
Am ratacit in banalitate, predandu-ne iubirea
Strainului din noi… si, printre ploi marunte
Ne-am intrebat retoric:
Astfel, cum sa nu moara iubirile toamna?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu