Ironie de seara

Ştiu că nu există suprafeţe. Într-un final de propoziţie se va regăsi mereu un interior alterat, mai mult sau mai puţin. Credeam că dacă voi atinge stratul de gheaţă cu un deget, voi lăsa un fel de urmă. Realitatea mi-a confirmat insă că...m-am răcit şi eu. Mult. Inima îmi bate în acelaşi dublu sens, dar ritmul e amorţit. O abordare plictisită a unui perpetuum mobile. Tot ego-ul meu vibrează de încântarea faţă de schimbare. Aşa trebuie să fie: 20% - eu, spre origine şi 79% - eu, spre destinaţie. Ambele convertesc valori precedate de ‘minus’. Restul de 1% l-am aruncat undeva în suflet, pentru a-i râde dezordinii în nas...până va înceta să respire. Stii senzaţia aia când primeşti un sms şi ţ-i se strânge stomacul?. Lucruri pe care le-ai fi preferat îngropate undeva, chiar şi mai la suprafaţă, nu contează, cât timp au cel puţin un deget de pământ peste ele care le împiedică să fie văzute. Dar nu, de ce să stea ele ascunse şi să nu-ţi fluture ţie prin faţa ochilor. Iar am ajuns în momentul în care eram anul trecut cam pe vremea asta. Iar mă amăgesc şi-mi spun că hai, că se poate, că uite ai ajuns până aici, nu mai e decât un pic. Dar ce pic mare, frate. Iar am blocajul ăla mental cu I'm not enough şi ce am făcut eu tot timpul asta (nu teribil de multe lucruri, if you get down to it) şi uite cum las timpul să se risipească. Lucru pe care probabil nu-l fac la scara la care mă imaginez făcându-l, dar cu obsesiile omului nu te pui, iar asta probabil îmi va fi prilej de o boală psihică sănătoasă pe la ceva vârste mai înaintate. De altfel probabil chiar am ceva anxiety disorder mai mult sau mai puţin latent, nu se poate. În noaptea asta nu se va dormi. Poate o oră, două, spre răsărit, ca în vremurile bune :) Dar la ora asta parcă n-ar fi cazul. Şi-aşa e cald. Şi dacă o să fiu o legumă si mâine asta e, coffee is our friend şi oricum de cele mai multe ori n-am nevoie de mai mult de jumătate de creier pentru ce tre' să fac. Aşadar în noaptea asta se vor trimite minim 2 sms-uri,se vor viziona doar cateva episoade şi în general se va scrie abureli. Cel mai probabil nu pentru ce ar trebui, pentru aia se cere citit mai întâi, dar aşa vine cheful. Parcă e cam linişte. Liştine. Aştept un moment nedefinit în spaţiu/timp şi nu fac bine că-l aştept. Nu e bine că iar încep să mă îngrijorez gândindu-mă la asta. Măcar de mi-ar fi paşii ceva mai siguri când păşesc în direcţia ta, dar am în continuu senzaţia aia pe care-o ai când mergi pe stradă vara la 50 de grade şi dacă îţi ia prea mult să păşeşti te trezeşti până la glezne în asfaltul topit. It just shouldn't happen. Poate că ăsta o fi secretul, să păşeşti repede şi des.Eu am senzaţia că am încercat şi asta, da' s-ar putea să mă înşel, nu m-ar surprinde teribil. Poate nu chiar cât ar trebui, hm? Sometimes you gotta roll a hard six. Mda, ochii vor să se închidă, să nu-i lăsăm! Fingers crossed my obsession with you is tameable. I have realised you should take me home. (Let me lead the way.)